M-am gândit eu de dimineaţă să-mi fac un “portofel electronic” pe RATT, regia de transport public din Timişoara. Pentru că “portofel electronic” sună mai bine decât “card”, cuvânt şi concept care se ştie că e satanic. RATT au portofele d-astea electronice de câţiva ani, se pot încărca cu credit pentru călătorii sau se poate pune abonament pe ele, plus că le poţi folosi şi ca să împrumuţi biciclete publice. Dacă te trezeşti dimineaţa mahmur şi cu ochii mici ai putea chiar crede că RATT e o instituţie care încearcă să ajungă în prezent.
Şi m-am dus la un punct din ăsta de vânzare să-mi fac un card din ăsta, să fie, că în ultima vreme am cam lăsat maşina acasă. Sărut mâinile doamnă, vreau să-mi fac şi eu un card d-ăla reîncărcabil, poftiţi buletinul. Că la RATT chiar trebuie buletin ca să-ţi faci card, nu cumva doamneferi să circuli anonim în autobuzele lor, ce-i aici, anarhie? Şi – surpriză – când mi-a băgat CNP-ul în sistem am aflat amândoi că mai fusese emis un card din ăsta odată pe numele meu. N-a ştiut să-mi zică exact când, dar dacă stau bine să mă gândesc, cred că mi-am făcut unul acum vreo şase ani.
Ei, long story short, nu se poate face altul decât la sediul central, din motive care îmi scapă. Unde probabil programul e acelaşi pe care-l au oamenii normali la lucru, deci ar trebui să-mi iau liber ca să ajung acolo.
De unde concluzionez că anii în care n-am mai circulat cu RATT n-au fost progresivi în mod particular pentru instituţie. Ceea ce se vede şi în imaginea hidoasă de la căpătâiul site-ului acesteia, care încheie numărătoarea anilor istorici pentru RATT la 1990, probabil anul în care a fost gândit designul paginii.
